Referințe critice
Nume consacrat in cadrul artiștilor plastici din Alba Iulia, Mircea Năstase este un artist de largă respirație plastica, prolific și tenace, cu un palmares expozițional remarcabil și avand deja un limbaj plastic deplin format, care il singularizează in contextul artei contemporane transilvănene.
Principala caracteristică a lucrărilor sale este culoarea. Pictorul o explorează, o stăpanește și exploatează in toate registrele ei, afectiv, vizual, dar și compozițional. Pentru el, pictura este culoarea dezvoltandu-se cu toată amploarea, diriguind de fapt și forma, apoi ca o consecință, lumina, devenind de asemenea apanajul acesteia. Fără a evada din figurativ, Năstase il condensează prin lapidarul sugestiv, stilizandu-l adesea pană la sumarul reper vizual, la pretextul formal al culorii vibrante ce domină autoritar compoziția și forma, impingandu-le pană in pragul abstracțiunii. Vigoarea tușelor juxtapuse, impăstate, evidențiază vitalitatea contrastelor, reformuland simfonic demersul constructiv al ansamblului.
Colorist de extracție fauvistă, (admirator al lui Matisse, Derain, apropiat de Nicolas de Stael), pictorul aderă parțial și la atmosfera intimistă a scenelor de interior ale lui Pallady, uneori exiland linia, alteori adoptand-o in varianta conturului gros,(Pallady, dar și Ciucurencu), nu doar pentru a defini forme, dar mai ales spre a delimita campuri și suprafețe cromatic armonizate. Năstase stabilește totdeauna un centru de greutate al lucrarii, spre care focalizează atenția și care impune distribuirea detaliilor de recuzită, efect ce contribuie mult la concentrarea, echilibrul și unitatea compozițional-cromatică a ansamblului.
Se știe ca fauvismul (in pofida numelui), este varianta franceză, mai puțin "sălbatică" agresivă și interogativă a expresionismului. Astfel, in tablourile pictorului albaiulian vom afla și accente mai dure, apăsat expresioniste, vizualul fiind adesea metamorfozat prin intervenții ce distorsionează convenționalul imaginii, amplificandu-i coordonatele arbitrar-subiective. "Culoarea locala" cade și ea adesea "victimă" majorelor arhitecturi cromatice care-i alterează dimensiunea veridică, asimiland-o expresivității contrastelor, inlocuind grațioasele jocuri de nuanțe, game pastelate și semitonuri, cu valorațiile de intensitate cromatică augmentativă. Ca și anamorfozele "realului mimetic", spațiul din perspectiva geometrică "tradițională" e transformat și el intr-o conjugată alternanță de planuri și suprafețe colorate, in succesiune perspectivală abreviată, desfășurandu-se din avanscenă pană in fundal. Abordand toate genurile, peisaje (rurale, citadine, industriale, marine, de cămpie sau de pădure), nuduri, naturi statice, portrete..., toate lucrările lui Mircea Năstase, emană o anume tensiune, o intensitate vulcanică, o puternică voință de etalare a expresiei artistice personale, deloc concesivă, dimpotrivă, marcat intransigentă.
Trebuie subliniat insă, că toată această complexă "regie", această dificilă partitură de măiestrie din tablouri, nu se desfășoară pentru evidențierea orgolioasă a virtuozității și rafinamentelor artistului. Strădania sa este intru reliefarea convingătoare a unui spațiu interior, a unui "eu al lucrărilor", al unui spirit al realității (cand solar cand nocturn), asimilat sufletește și redat creator pentru ceilalți. Există multă revoltă, violență și pornire contestatară in unele dintre panzele sale, dar și o duioasă contemplație, nostalgic-visătoare in altele, o fluidă muzicalitate afectivă, pe care artistul le dezvăluie dincolo de intențiile proprii, care il mărturisesc "in palimpsest", ca temperament liric, melancolic și sensibil.
VALENTIN MUREȘAN - ISTORIC ȘI CRITIC DE ARTĂ.
"La Mircea Năstase, contraste de roșu așezate pe o sintetică pată de albastru, alăturări armonice și statice, forța culorilor complementare, evocate în nuanțe puternic pigmentate, lăsând tentele să epateze, sunt ingredientele plastice ale unei structurări stilizate a imaginilor, constituite din ample suprafețe de pastă, peste care, tușe echilibrat trasate, definesc un figurativ interpretat, apropiat de un fovism ponderat, lizibil în peisaj, dar cu o nuanțare a stilului în naturile statice, mai apropiate de școala românească modernă de pictură. Mircea Năstase nu neglijează nici portretul, pe care îl problematizează în contextul unor situații actuale concrete sau îl adaptează contextual contemporaneității."
ANA AMELIA MĂDĂLINA DINCĂ - CRITIC DE ARTĂ.